Prima săptămână din clasa pregătitoare
Iată că a trecut o săptămână de când micile buburuze au venit la școală! Ce-am făcut în primele zile de școală? Iată! Am pășit, cu emoții, în sala noastră de clasă! Ne-am îndulcit și am povestit despre noi! Am aflat că, dimineața, vom avea o întâlnire tare frumoasă, în timpul căreia ne vom împărtăși emoții, gânduri, noutăți, planuri! Doamna a notat, pe bilețele, așteptările noastre de la clasa pregătitoare. Am încercat să reținem numele tuturor colegilor. Am discutat despre preferințe, despre însușiri personale, despre vacanță. Ni s-a făcut dor de vacanță, așa că... am urcat în vagoane, iar doamna ne-a dus... la munte! (adică am cântat, am dansat și ne-am imaginat!). Am redat, prin ”Ochelarii vacanței”, amintiri de peste vară. Am despărțit în silabe cuvinte și le-am analizat. Am cântat și am dansat. Am primit auxiliarele și am început să ne jucăm cu ele! Am încercat să redăm, într-o fișă, câteva însușiri personale. A fost o săptămână frumoasă, în care ne-am cunoscut și am încercat...